Resemnat în privința titlului din acest an, după ce Steaua s-a împiedicat cu Dinamo, managerul Adrian Ilie (foto) spune că roș-albaștrii nu vor avea nicio problemă în campionatul următor.
„Toți ne dădeau victime sigure în acest retur și uite că ne-am bătut la campionat până la final cu CFR, deși Clujul avea și 13 puncte diferență! Din păcate, rezultatul meciului cu Dinamo ne-a costat foarte scump după returul extraordinar pe care l-am realizat”, a spus „Cobra”, conștient că șansele Stelei de a cuceri titlul azi sunt aproape egale cu zero.
De altfel, Ilie și-a făcut deja planuri pentru ediția următoare. „La anul veți vedea cum Steaua va câștiga titlul la pas! Vom defila dacă nu va pleca nimeni și vom mai aduce doi sau, maximum, trei jucători. La ce lot avem nu vom avea niciun fel de probleme!“, „amenință“ managerul din Ghencea, punându-le deja în temă pe rivale.
E foarte posibil ca nici un jucător să nu plece de la Steaua, indiferent de ceea ce se va întâmpla după Euro Adrian Ilie, manager Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER